Analiză manelistică

Din câte îmi spun majoritatea cocalarilor care trec pe lângă mine pe stradă, am înțeles că aș fi ”ruacăr”. Și presupun că asta înseamnă că nu-mi plac manelele. Tot conform lor, cea mai mare pedeapsă pentru mine ar fi să fiu obligat să ascult manele – de aceea unii dau muzica mai tare când trec cu mașina pe lângă mine. Este într-adevăr o pedeapsă pentru mine, deoarece volumul muzicii îmi acoperă vocea, orice aș avea de spus – mai puțin dacă se întâmplă să găsesc pe jos un megafon lăsat aiurea de vreun boschetar.

Bun, până aici, cred că mai mulți – chiar foarte mulți – se află în aceeași situație (poate nu-s catalogați direct drept ”ruacări” prin exclamații urmate de râsete ca de babuin). Însă cel mai dureros este când ești la vreun cunoscut acasă, și fie ei, fie vreun vecin, ascultă manele. Sau la vreun majorat/petrecere la care toată lumea s-a îmbătat, și deci POATE asculta manele (așa cum am mai spus, eu nu consum niciun fel de alcool, din convingere – cu excepția cupei de șampanie, când dă toată lumea ”noroc”).

O astfel de situație s-ar putea rezolva foarte simplu – rogi frumos cunoștința sau vecinul să schimbe stilul. Însă asta nu prea funcționează. Un non-manelist/non-manelar (zis și ”ruacăr”, indiferent de preferințe muzicale) ar deveni foarte iritat în acest moment. Ar găsi un motiv să plece, sau s-ar ține de capul cunoștinței/vecinului să schimbe. Sau pur și simplu ar sta nervos tot restul timpului petrecut acolo.

Dar eu cred că există și o altă soluție… una care poate fi extraordinar de mârșavă prin natura sa pasiv-agresivă, sau poate fi foarte amuzantă – depinde de anturaj: analiza pe ”text”.

Nu, nu mă refer la a analiza versurile cântecului și a enumera greșelile gramaticale – ce dracu’, ar dura prea mult! Nu, eu mă refer la analiza ”mesajului”. Și dacă e la vedere și videoclipul, nici acesta nu trebuie lăsat neanalizat. Mie mi se pare suficient de distractiv… și e MULT mai plăcut decât să te plângi ”băi, de ce nu schimbă bou’ ăla de pe TarafTV odată! Cum poate să asculre asemenea porcării?”. De fapt, oricât de anti-manele aș fi, eu cred în continuare la libertatea de opinie – și mi s-ar părea discriminatoriu să categorisesc oamenii care ascultă sau creează acea muzică în vreun fel. Asta nu mă împiedică să folosesc cuvântul ”cocalar” și să categorisesc ANUMIȚI oameni ca fiind ”cocalari”. În cazul lor, faptul că ascultă manele e o consecință a statutului de ”cocalar”, și nu invers.

Și pentru că recent am fost forțat să ascult oareșce manele într-un context familial, voi expune și analiza personală a uneia dintre cele ce mi-a fost dat să ascult. ”Capodopera” se numește ”Două suflete într-unul”, și este cântată de Babi Minune și Denisa. Menționez că am ascultat-o a doua zi după examenul la fizică. Să încep, așadar (versurile se pot găsi aici, dar să știți că vor conține și MULTE greșeli de ortografie… deși, probabil așa e cântecul):

Evident, cântecul este unul despre iubire – dorindu-se realizarea unei fuziuni între sufletele celor doi îndrăgostiți. Personal, acest fenomen mi s-ar părea dificil, pentru că dacă sufletul nu se presupune că ar fi alcătuit din materie – ceea ce face imposibilă o reacție de fuziune. Întâmplător – sau poate nu! – astfel de reacții au loc și în Soare.

Inimioarele, în schimb, sunt alcătuite 100% din materie, și existența lor este demonstrată științific. Într-adevăr, prin unirea a două inimi, s-ar obține o altă inimă, mai ”mare”, cel puțin ca masă. Însă aceasta nu cred că ar putea funcționa asemeni unei inimi normale… Și nu cred că mușchiul miocardic are proprietăți elastice suficiente pentru a-l putea întinde ”până la Soare”.  Să presupunem, deci, că aceasta își va extinde dimensiunile într-un mod supranatural. Adică îi va crește atât volumul, cât și masa (reușind, astfel, să sfideze una din legile fundamentale ale Fizicii, care spune că materia nu poate fi creată și nici distrusă), suficient cât să parcurgă – prin creștere – distanța până la Soare.

Însă în acel moment, se ivesc două noi probleme:

1. Soarele, fiind o stea, emite o cantitate foarte mare de căldură, și ar pârli acea inimă mare obținută prin fuziunea celor două inimi mici și creșterea supranaturală.

2. Legea atracției universale. Un obiect atât de mare ar genera o nouă forță de atracție, care în mod cert ar modifica mișcarea obișuită a Pământului – și a celorlalte planete, de altfel – și ar genera, în cele din urmă, o Apocalipsă!!

Iată, așadar, acest cântec pare a fi de fapt unul de dragoste. Mesajul care stă ascuns printre acorduri este de fapt despre Apocalipsă (poate, dacă aș fi avut răbdarea să analizez și altceva în afară de refren, aș fi descoperit și informații despre încălzire globală, explozia demografică, terorism și viitoare războaie).

Notă finală: Sper ca această practică să fie preluată și de alții. Nu trebuie să fie o analiză ”științifică”, așa cum a fost cazul la mine – tot ce trebuie să faci este să asculți versurile (în cazul în care nu poți scăpa) și să încerci să găsești legături cu un hobby sau vreo specializare… sau vreo materie din școală care nu ți-a plăcut niciodată. Just have fun – and smile, instead of frowning!

C’est fini… encore une fois

Şi încă o dată am scăpat de o altă serie de examene  – de astă dată, complet victorios. Acum sunt politehnist în mod aproape oficial (cred că peste câteva zile se afişează listele definitive cu cei înmatriculaţi, but who cares!). Şi am reuşit să-l sfidez pe proful de mate, care nu mă credea în stare să iau 10 (nu că nu şi-ar fi dorit asta).

Şi abia acu’ simt că e vacanţă. Ultima în care mai pot folosi carnetul de elev pentru a smulge o mini-reducere de la ceferişti, când mă duc şi eu la mare.

Nu ştiu cum s-o spun fără să sune corny, dar am aflat prin această experienţă – din nou – că motivarea (sau, mai precis, lipsa ei) este singura piedică reală în calea “succesurilor”. Dacă chiar îţi doreşti ceva, luptă şi vei reuşi… La dracu’, deja am devenit corny… mai bine mă opresc!

După furtună…

OK, am evitat destul să postez asta, însă pentru a mă descărca – hei, ăsta e scopul acestui blog – trebuie să pun negru pe alb și regretul față de uriașul eșec la matematică. Iată că intenția mea – bună, chiar admirabilă – de a nu copia deloc la nicio materie, s-a intors împotriva mea. Din păcate, unii nu vor fi niciodată convinși că 6,20 la matematică nu este nici pe departe măsura cunoștințelor mele, ci doar o repercursiune a unui amestec de factori : oboseală, stres, neatenție exagerată. Nu cred că e important să mă apuc să enumăr exact greșelile făcute din neatenție – cele făcute din cauza vitezei, altele pentru că n-am văzut ce trebuie, ș.a.m.d. Important e că am dat-o-n bară – și că e posibil să iei 6,20 doar din cauza unui număr incredibil de greșeli, și nu din neștiință.  Așadar, cei care vreți să dați bacalaureatul ”pe bune” și nu sunteți olimpici (ei dau în altă perioadă, cu mult mai puțini oameni în sală => mult mai puțin stres) sau cu o capacitate de concentrare excelentă – trageți învățătură de minte : s-ar putea să fiți nevoiți să vă duceți buna intenție până la capăt, și să înghițiți în sec atunci când oameni mult mai proști vor lua medii cu MULT mai mari. Și să fiți pregătiți pentru eventualitatea în care veți păți ca mine, și rumoarea din jur vă va distruge orice fel de concentrare. You have been warned!

Acum, că am scos asta de pe suflet, pot să uit de eșec, și să mă gândesc cu o minte limpede la examenul de admitere. Aici, un eșec este inacceptabil – și practic imposibil. Dar hai să nu cobesc… Oricum, până pe 21 ale lunii, mecanică, electrocinetică, termodinamică, funcții, șiruri, matrice, determinanți, limite, derivate, primitive, integrale definite, corpuri și inele, you fuckin’ name it, TOATE vor fi în creierii mei îndesate. Și nu-mi retrag spusele din postul precedent – MÂINE mi-aș dori să fie examenele, chiar și amândouă în aceeași zi. Dar că tot nu sunt mâine examenele, profit de timpul rămas să rezolv toate problemele rămase din culegeri. Pân’ oi leșina… apoi vin ai mei, mă stropesc cu apă, și o iau de la capăt.

Poli, vezi că-s pe urmele tale!

The afterMATH of an epic fail

It’s been a long time coming, but I think it’s about time I lay down on … a sort of e-paper … my feelings about my epic fail at the Maths exam. That 6,20 is definitely going to haunt me for the rest of my life, but I think I really should express my disappointment right now, so I can move on and not be negatively affected in the future.

I mean, establishing the goal to not cheat on a theoretically HUGE exam  – where everyone else is cheating – is a bold decision. Therefore, the consequences – even if you studied really hard for it – might be huge. In my case, I lost all kind of concentration, I panicked, I fuckin’ failed! As weird as it may sound, someone can actually fuck up SO much because of stress, lack of sleep and complete and utter lack of concentration. It may sound – or, actually, read – like I’m just finding excuses for a lack of preparation, but that was definitely not the case. Hopefully, no one will ever notice again my Math grade from the “maturity exam”.

Now that that’s out of my system, I can finally focus on getting through to the next stage – passing the admission exam for college. Onwards, maths and physics!! Gimme something to derive, integrate, analyze or to apply a theorem to! I’m fuckin’ ready!

Politehnica, I’m out to get you!!!!

C’est fini…

Ensuite, s-a terminat și ”examenul de maturitate”. Doamne-ajută că am avut ultimele probe informatica și engleză scris, după eșecul catastrofic de la matematică. Inițial mă gândeam că la matematică voi lua o notă mult mai mare decât cea la română, însă ținând cont că am fost complet amețit la matematică – am avut o grămadă de greșeli la probleme BANALE… cred că nu va fi așa. În fine… rezultatele vor spune totul.

Acum, indiferent care va fi rezultatul, știu măcar sigur că voi absolvi examenul cu medie de trecere, și la facultate oricum vor conta mai mult notele la probele de admitere. MÂINE mi-aș dori să fie! Sau, nu, că-s rupt de oboseală… Nici poimâine, că-i sâmbătă, și poate mai ies în oraș… Hai, să zicem, luni! Luni dacă ar fi examenul, aș fi incredibil de fericit! Chiar să fie examenele de matematică și fizică unul după altul… nu m-ar deranja. Vreau numai să mă știu admis la nenorocita aia de facultate, în care știu sigur deja că voi avea de învățat materie într-un semestru, cât am învățat în 4 ani de liceu. Din care, poate, voi ieși complet buimac, amețit… poate chiar și înjurând. NU-MI PASĂ. Vreau dracului să am certitudinea că-s acolo – dacă s-ar putea, și cazat în cămin.

All in all – mă bucur că s-a terminat etapa asta, dar sunt mult mai nerăbdător să treacă etapa imediat următoare.

Și pentru că ziceam de potențialele aspecte negative ale Politehnicii, iată o melodie pe care am primit-o de la Dragoș chiar atunci când scriam acest post:

Leapșa? In my blog? It’s more likely than you think!

Am evitat să răspund la leapșa Andrei până ce a terminat-o, însă acum se pare că nu am nicio scuză să accept această provocare – care poate ÎN SFÂRȘIT să dea blogului ăstuia o tentă de normalitate. Așadar, 99 random facts (btw, o să fie un post exclusiv în română, așa că o să compensez prin expresii în limba engleză)

1. Vorbesc engleza de foarte mic, și sunt adesea foarte critic la adresa celor care scriu pe mess greșit în engleză (atât ca gramatică, dar și ca spelling)

2. În grupul de prieteni, adesea adaug expresii, propoziții sau întrebări numai și numai în franceză (a început ca un exercițiu pentru proba orală, și se pare că m-a ajutat)

3. Sunt extraordinar de cerebral, în sensul că de multe ori gândesc un lucru mult prea mult, și ajung să nu mai fac acel lucru; dar cred că am mai spus asta undeva…

4. Îmi plăcea Michael Jackson când eram mic

5. Când eram mic, ascultam toată ziua casete cu Michael Jackson – și alte casete – toată ziua, înnebunindu-i pe ai mei; also, dansam.

6. NU DANSEZ cu nicio ocazie; știu deja că-s antitalent, așa că prefer să las acest lucru în seama experților.

7. Cânt la chitară de aproximativ 2 ani.

8. Împăturesc modele origami cam din clasa a opta (atunci cred că am început să învăț să împăturesc un trandafir)

9. Am fost, copil fiind, un foarte mare fan al magiei (iluzionismului)

10. Am văzut, tot în copilărie, toate emisiunile speciale ale lui David Copperfield, pe care apoi l-am redescoperit abia acum 4 ani – am descărcat un documentar.

11. Tot în copilărie, îmi plăcea mai mult să mă joc cu fetele decât cu băieții (didn’t help me that much later in life…)

12. DETEST mărarul în formă crudă, mai ales în salate.

13. Nu m-am îmbătat niciodată.

14. Asta pentru că sunt împotriva alcoolului – în sensul că nu îmi place; consider că alcoolul reprezintă doar struguri (sau, inserați aici orice alt element, în funcție de sortimentul de alcool) lăsați să putrezească; cu cât sunt mai putrezi, cu atât sunt mai ”de calitate”.

15. Mi se pare un snobism teribil să zici ”băutură fină” sau, mai rău, ”băutură NOBILĂ”.

16. Dacă a mai rămas cineva să citească asta după ultimele 2 puncte, felicitări!

17. Totuși, sunt PENTRU legalizarea drogurilor ușoare – n-o consider o prioritate, da’ cred că n-ar strica deloc, ci ar rezolva multe probleme.

18. DETEST cultele religioase extremiste – gen martorii lui Iehova, Westboro Baptist Church – deși nici cele ”tolerante” nu-mi surâd prea tare.

19. Sunt ”pastafarian” și aproximativ agnostic momentan. Înclin spre ateism, dar nu foarte tare.

20. În momentul acesta, cine încă n-a închis tabul sau cine nu se simte puternic ofensat, ori citește acest post în continuare dintr-un simț al datorie, fie … poate să continue, că e ”de-al meu” 😀

21. În clasa a 9-a abia am început să pătrund în lumea rock-ului – mai întâi Nightwish, apoi ceva mai industrial like Rammstein and Guano Apes, și abia dup-aia Guns ‘n Roses și… most of the rest.

22. Actualmente, mă chinui să învăț mare parte din discografia celor de la Metallica, și plănuiesc ca pe viitor să încerc și ceva piese Megadeth (my favourite bands ATM)

23. Am descoperit că momentan nu pot suporta muzica blues. As in, bluesul extraordinar de lent; posibil să fie numai din cauza trăirilor interioare prin care trec… posibil să fie pentru că-s prea tânăr să-mi placă bluesul 😀

24. Folosesc Linux de aproximativ 6-7 ani, însă ca sistem permanent abia de 2-3 ani. Am avut MULTE experiențe neplăcute cu el pe la început…

25. Cu toate acestea, mă enervează că până acum, n-am învățat mare lucru în ceea ce privește compilatorul GNU C/C++ sau orice alte astfel de lucruri.

26. Celor care nu au înțeles nimic la ultimele 2 puncte le cer scuze…

27. Am un tricou -primit de ziua mea – pe care scrie ”Atheism is a non-prophet organization”, și îmi place la nebunie să-l port atunci când știu că mă întâlnesc cu mulți prieteni ”habotnici”. That’s how perverted I am…

28. Cu excepția tricourilor, îmi este imposibil să-mi aleg orice alt articol de îmbrăcăminte. Nimic nu-mi place, nimic nu mi se pare că mi se potrivește, nimic nu mă poate motiva să-mi doresc un articol de îmbrăcăminte (again, cu excepția tricourilor)

29. Chestia asta deja începe să mă plictisească, și-mi dau seama că mai am încă de două ori pe atât, and then some.

30. Numărul meu preferat (dar nu și norocos) este 666013. Conține 666 și 13, iar între ele e un 0 care le ține aproape, dar totodată separate. E genial.

31. Nu am superstiții în mod special, dar urmez uneori anumite ritualuri care ar putea fi considerate superstiții. Like, înainte de examenul auto și înainte de bacul la română scris, am dat bani unui cerșetor (nu aceluiași). În ambele situații mi-a mers bine, so… I see no harm

32. Am biroul îngrozitor de dezordonat! Mi-e groază când mă gândesc la faptul că o să trebuiască să fac ordine înainte să mă duc la București, și că acolo n-o să am ”prilejul” să mă desfășor ca aici.

33. Abia acum am ajuns la o treime… FUUUCK!

34.În conversațiile obișnuite – cu prietenii – îmi place să folosesc un registru stilistic foarte larg. De la un limbaj de-a dreptul prețios, până la cele mai scârboase expresii posibile.

35.Deși am carnet din decembrie 2008, n-am condus până acum decât de vreo 3-4 ori.

36. Detest să conduc, majoritatea timpului… când nu e trafic, sau când nu sunt tâmpiți în trafic, e chiar plăcut…

37. Consider că este absolut obligatoriu ca șoferului să i se permită să înjure, indiferent cât de sensibili ar fi pasagerii. Prefer ca șoferul să înjure, eliberându-și furia, decât să se manifeste apăsând prea tare accelerația, sau pierzându-și abilitatea de a se concentra.

38. Nu pot reține deloc mărci de mașini. Memoria mea este limitată numai la a observa modele de mașini pe care le-am deținut (adică Dacia și Peugeot 206) și câteva modele din aceeași gamă… și poate câteva modele mai vechi, gen Oltcit. În rest, dacă nu citesc direct de pe mașină numele modelului, mi-ar fi imposibil să ghicesc.

39. Detest să practic sporturi.

40. Prefer să merg pe jos, decât cu mașina (ironic, huh?)

41. Am fost diagnosticat acum mulți ani cu ”obezitate de gradul 2”; eu consider doar că e felul cardiologului meu de a-mi spune ”You’re fat!”. Nu-i ceva serios, like morbidly obese, da’ înseamnă că nu-s tocmai … uh… voinic.

42. Sunt îngrozitor de pofticios în ceea ce privește dulciurile! (ce bine se leagă cu ultimul punct și cu punctul 39!)

43. DETEST ciocolata neagră!

44. Sunt printre puținii oameni care pot face față ciocolate albe. I really like that shit!

45. Vara, când sunt în vacanță, obișnuiesc să mă spăl pe cap la 3 noaptea, for no apparent reason.

46. Apropo, timpul în care mă simt cel mai capabil să rezolv anumite probleme (usually, programming shit) e noaptea.

47. Când termin cu leapșa asta, o să-i dau Andrei (sau, lu’ Andra, ca să nu se facă vreo confuzie) un model origami pe care i l-am promis de foarte mult timp (un unicorn), și o s-o rog foarte frumos, posibil în genunchi, să nu-mi mai dea niciodată o astfel de leapșă.

48. Abia aștept să treacă bacu’… și apoi admiterea… și apoi facultatea… și apoi locurile de muncă… și apoi pensia… și apoi viața…. huh?Oops… here’s my cerebral part acting up! Backtrack to the part about “bacu’ “

49. Approximately halfway there (de fapt, punctul 48,5 ar fi EXACT la jumatate)

49,5. Halfway there!

50. Îmi tot propun de câțiva ani să îmi aleg o vară în care să încep să exersez intens scrisul cu mâna stângă, ca să devin ambidextru.

51. Evident, planul meu nu s-a materializat încă.

52. Totuși, am reușit să învăț să fac cu stânga anumite lucruri pe care le pot face și cu dreapta… Like, pen tricks și unele ”scheme” cu cărțile de joc.. sau să învârt o monedă pe degete.

53. Mi se pare că până acuma n-am zis mai nimic comic legat de mine…

54. Uh… am un dinte puțin strâmb, și când râd, pare că seamănă cu un colț de-al lui Dracula… is that funny enough?

55. Also, cum cred că a zis și Andra despre ea, am o grămadă de alunițe. Printre care una fix în dreptul buzei superioare, pe care o am de când m-am născut.

56. Am patentat expresia ”Hai la Vlad!”, pe care o folosesc pentru a exprima atât bucurie, cât și uneori frustrare. Prietenii știu de ce. Pentru că mergem la Vlad acasă atunci când scăpăm de ultimele câteva ore, sau când n-avem școală. Deși… nu prea se mai aplică acum…

57. Simt cum îmi pică ochii în gură de somn, însă intenționez să termin lista asta înainte să mă culc. Nu ca Andra…

58. Deși acuma nu cred că sunt neapărat posesiv, țin minte că atunci când eram mic, și nașul meu a plecat de la noi după ce venise în vizită cu o scobitoare în gură, i-am zis să ne dea scobitoarea înapoi.

59. În general, nu sunt suspicios. Deși, prefer să iau în considerare – in my own head – toate variantele posibile.

60. Mi-e foarte frică de gândacii de bucătărie… sau de baie… ăia mari, care se mișcă repede. They scare the crap out of me.

61. Deși nu cred în previziunile astrologice – as in, daily horoscope – dar cred în trăsăturile generale ale fiecărei zodii. Most of the times.

62. Sunt în zodia Fecioarei; just look it up, OK?

63. Ceea ce preiau de la zodie sunt – în mod cert – dorința permanentă de autoperfecționare, precum și o doză foarte mare de timiditate.

64. Cu toate acestea, mă înțeleg foarte bine cu un Săgetător (Dragoș). Parcă aia nu era posibil, nu?

65. Ca un contraexemplu la contraexemplu, am descoperit că ceea ce se zicea despre ”chimia”  dintre Scorpion și Fecioară este complet adevărat. They do work, in a very unexpected way.

66. Two thirds of the way through! Apropo, ca să nu mai uzez aiurea numere, precizez că adesea fac calculele mult mai corect și chiar mai rapid când sunt obosit. Da’ obosit RĂU…

66,6. Ah… 666 înmulțit cu 10 la minus 1 !!

67. Punctul 66,6 mi-a amintit că de-a lungul timpului, foarte multe artificii pe care le folosesc în general la matematică pentru a-mi ușura calculele, le-am învățat mai mult de la fizică. Și alte chestii interesante le-am învățat la info…. Just thought you should know.

68. Uitându-mă peste lista ”lu’ Andra”, mi-am amintit că eu sunt un mare fan Pepsi (în opoziție cu Cola).

69. De asemenea, menționez că deși am o oarecare frică de înălțimi, și mie mi-ar plăcea să fac skydiving o dată în viață. Asta, dacă mi-o permite corasonul.

70. Detest copiii mici. Cu toate acestea, consider că asta e doar o consecință a faptului că nu posed un exemplar propriu, caz în care ar intra în acțiune instinctul patern. Until then, I hate the little fuckers!

71. Detest ”trolii” sau ”haterii” de pe internet – mai ales de pe forumuri. Cu toate acestea, se pare că într-o ocazie, am reușit să transform un ”hater” într-un non-hater – dar asta numai pt că, în sinea lui, nu era un hater (mă refer, desigur, la un puști de 11 ani de pe un forum de origami, care a făcut el un thread în care voia să posteze numai oamenii care urăsc un anumit tip de modele; n-a fost nevoie de prea multă persoasiune pentru a-i schimba atitudinea, though)

72. Și mie mi se pare mult mai expresivă limba engleză decât româna, însă îmi place și sonoritatea unor propoziții sau expresii din limba franceză. Malheureusement, asta nu se transmite și în scris. Je suis desolé.

73. Am încercat într-o perioadă să învâț și japoneză. Încă mi-ar mai plăcea să învăț, însă probabil n-o voi face.

74. În esență, nu îmi place mămăliga cu brânză. I mean, când e caldă și e cu smântână și unt si chestii, îmi place. Dar daca scoți partea cu mămăliga, îmi place la fel de mult. Dacă pui apoi pâine, îmi place chiar mai mult. Deci nu mămăliga este punctul cheie. Și mămăliga cu orice altceva mi se pare un dezastru.

75. Detest cu o mare pasiune orice fel de muzică populară și orice fel de dansuri populare. ‘Nuff said, nu mă transform într-un troll.

76. Îmi place, în schimb, muzica tradițională irlandeză. În special modul în care vioara și fluierul se completează. Mi se pare că e printre puținele tipuri de muzică – alături de ORICE interpretat de Edvin Marton – care pune în valoare numai secvențele de sunete… plăcute și îmbietoare ale viorii.

77. Mă enervează că rareori îmi păstrez timp și chef ca să urmăresc filme. Cele mai multe le urmăresc cu prietenii (adică….. la Vlad!… sau uneori la Andra, sau la Vali… sau oriunde altundeva)

78. De asemenea, deși nu-mi displace să citesc, niciodată nu-mi găsesc timp să citesc ceva interesant. Decât cărți de specialitate, și nici pe alea n-am răbdare să le citesc din scoarță în scoarță. I fucking hate that!

79. J’aimerais apprendre plus bien mieux (thanks, ‘cuz!) la langue francaise. Mais je ne sais pas si ca etait (ce dracului îmi trecea prin minte?) possible. (Nu știu unde sunt tastele pentru virgulița aia și mi-e prea lene să pun accente)

80. Eu n-am probleme așa de mari cu scrisul cu diacritice. Also, layoutul meu are y și z în pozițiile corecte – așa că singurele mele probleme sunt cu apostroful și punctșivirgula.

81 E un pătrat perfect! And that’s a fact! Also, radicalul lui este tot un pătrat perfect.

82. Have I proven myself to be geeky enough yet? If not, then I’ll just point it out in another fact… like this!

83. Acum îmi dau seama că pe la primele puncte am scris cu mult mai mult decât acum, spre sfârșit. Cred că și asta demonstrează multe despre mine…

84. Mă gândesc cum aș reacționa dacă aș citi această listă peste 10-20 de ani. Mda… cred că aproape totul ar rămâne la fel…

85. Anul ăsta am învățat să fac nod la cravată. Și acuma nu mai am cum să uit! Sper…

86. Știu și să mă leg la șiret!

87. N-am învățat niciodată să merg pe bicicletă. Am primit o bicicletă, copil fiind, dar ai mei nu au vrut să mă lase să învăț să merg pe ea. Și apoi au dat-o.

88. Primul cântec pe care l-am învățat la chitară a fost ”Perinița”. Dar acuma cred că nu mai țin minte chiar tot cântecul… ar trebui să-l iau după ureche.

89. Primul cântec pe acorduri pe care l-am învățat ar fi… ”Wild thing”. Sau ”Twist and shout”. Le-am învățat cam în aceeași perioadă.

90. Pentru o perioadă FOARTE scurtă de timp, am fost într-o trupă. Și eram cât pe ce să cântăm la un festival din Severin. Dar destinul nu a fost de partea noastră.

91. Sper să fac parte din nou dintr-o trupă, cu rolul de chitară ritm – eventual și solouri, p-ici, pe colo…

92. Piesa mea favorită momentan – dintre cele pe care le învăț la chitară – este Orion. Mi se pare o piesă instrumentală genială a lui Cliff Burton (fostul bassist de la Metallica, cel care a murit).

93. Încă de mic, am o mare frică de moarte – mai ales pentru că nu sunt foarte convins în existența unei vieți ”următoare”… și mi se pare că  viața asta n-ar putea fi niciodată suficientă. Moartea lui Michael Jackson mi-a amintit oarecum de asta.

94. Mi-ar plăcea să fiu criogenizat după moarte.Then brought back to life in the future! Dacă nu, dus la crematoriu. Why am I even thinking about this again?

95. Deși știu multe ”mișcări secrete” cu cărțile de joc, nu prea știu trucuri. De obicei, încerc să improvizez când cineva vrea să vadă un truc.

96. Odată am reușit să răspund la o lecție la geografie, fără să fi învățat lecția dinainte. Am reușit pe moment să-mi amintesc părți din lecție și să le transmit cu suficientă încredere, încât să pară că o învățasem perfect… Și mi-au șoptit și colegii..

97. Nu am fost niciodată operat de nimic și nici nu am fost internat vreodată în spital. Also, I don’t have any STD’s, ladies! :>

98. Rareori sunt punctual. De obicei, fie ajung mult prea devreme, fie mult prea târziu.

99. I was really into UFO’s as a kid. Acu’ mi-a mai trecut…

HA! In your face, Andra!

Momentan nu pasez leapșa, mă duc mai întâi să dorm…

Later edit: Și acuma pasez leapșa lui Vlad , care și-a făcut blog special pt asta.

Și Vlad a renunțat la blog, pentru că este un fricos. Rămâne de văzut dacă va merge mai departe leapșa.

Michael e mort, trăiască Michael!

Ieri a fost o zi importantă pentru mine, pentru că am scăpat de bacu’ la română scris, deci de-acuma pot să mă mai relaxez puțin. Însă un alt lucru important pentru aparent toată lumea a fost moartea lui Michael Jackson la vârsta de 50 de ani.

Acum, nu vreau să fiu un pupincurist (ce-mi place termenul!) doar pt că se zice că ”despre morți, numai de bine”. Cred că moartea i-a survenit într-un moment inoportun, deoarece se afla într-un continuu declin atât datorită lucrurilor pe care le-a făcut, dar și datorită presei de scandal. Și niciodată nu e mișto să crăpi într-un moment ca ăsta. Și totuși, nu cred că ar fi reușit să-și mai curețe imaginea după presupusul turneu ”de adio” – pe care eu cred că l-a plănuit atât pentru a-și mai stabiliza starea financiară, dar și pentru că știa că nu prea mai avea mult de trăit. În orice caz, cred că declinul lui a început o dată cu manifestarea acelei boli care i-a cauzat albirea pielii (în ciuda a ce ar zice presa de scandal, chiar A AVUT o asemenea boală).

Urmează partea pupincuristă: copil fiind, eram OBSEDAT de muzica lui (da, știu, și el era obsedat de mine, da’ să lăsăm bancurile cu pedofili pentru moment). Chiar am rămas șocat când am aflat că primul lui concert în România a fost în 1992 – pentru că ÎMI AMINTESC că l-am văzut (chiar și dacă nu îmi mai amintesc imagini… dar îmi amintesc faptul că l-am văzut). Ba chiar mai mult, îmi amintesc și de memoria mea fantastică de la vârsta de 2 ani – am văzut în zilele următoare reluări ale concertului la un post televiziune sârbesc, și am început să plâng pentru că observasem că ei tăiaseră anumite părți, și că mai era. În mod ironic, eram fascinat doar de MUZICA lui… schemele lui de dans nu țin minte să mă fi impresionat chiar deloc.

Îmi pare rău că a trebuit să dea colțu’, dar eu rămân totuși la ideea că a sa carieră se terminase deja de poate mai bine de un deceniu. TOTUȘI, eu rămân un mare fan al multora din piesele sale (FOARTE MULTE) și cred că a avut într-adevăr un impact hotărâtor asupra culturii muzicale. Și-a făcut datoria lumească de a lăsa în urmă ceva ce îl face nemuritor : muzica sa, tehnicile sale aproape imposibil de întrecut atât într-ale dansului, dar cât și pur și simplu a spectacolului. Acuma, vă rog eu, să trecem mai departe! Lumea în care noi am rămas tot e plină de jdemii de griji și probleme.. hai să nu mai ”sărbătorim”, că ”prea multe sărbători ne încarcă memoria”!

Iată și piesa mea preferată a sa, în interpretarea Youtuberitzei mele preferate (dintre cele care fac cover-uri):

Happy Death Day, Michael!

Yesterday was a great day for me, in that I finally took my first written exam from the total of 4. And THAT is the greatest thing that happened in my world yesterday. However, there’s another certainly very important thing that happened, as I bet EVERYONE knows, including hermits living on mountain peaks – Michael Jackson died at the age of 50.

Now, I don’t wanna be one of those who just starts kissing his ass just because he’s dead; people normally say only good things about dead people just after they die, probably so they don’t get haunted or something. I think that his death came in a very inconvenient time, because obviously he was in some deep shit because of what he did and what the media made out of him, and it’s always bad to come to an end in your life on a bad note. However, I don’t know how well his tour would’ve been – that might have made it a bit worse. Either way, he’s been doomed ever since he got his skin disease (YES, he didn’t actually BLEACH his skin, it REALLY was just a disease).

Now, to the ass kissig part: I was obsessed with Michael as a small kid (yeah, he probably was obsessed with me, but let’s leave the pedo-jokes aside for a moment). I was astonished to find out that his first concerct in Romania was in 1992 – because I REMEMBER seeing it on TV. In fact, I even remember that another TV station (Serbian or something) broadcasted recordings of it afterwards, but they cut certain parts. And me, the 2 year old kid, REMEMBERED that there was more of the concert, and started crying like a… 2 year old kid. I really was obsessed with his music, although I don’t remember being particularly fond of his dance skills (ironic, huh?).

Either way, I regret his loss, even though I think his era ended over a decade ago. He MADE his mark on pop music, and his hits will still be listened to for – possibly – generations to come. Now can we PLEASE start thinking about the real issues of the world? ‘Cause all this talking about him won’t bring him back from the dead!

Oh, and here’s my favourite song from him (in a cover from my favourite Youtube cover-maker):

Too many celebrations overload our brains

Alright, finished my last oral exam for the “high-school graduation” exam a.k.a. the “Maturity exam” in French. I decided to take such an exam, because it was either French oral and English written exams, or English oral and… *gulp* Sports. And I’d rather eat a sandwich than run around in circles, jump over stuff, throw things at a distance or dancing around a basketball and then playing pretend basketball (which pretty much sums up a typical Sports exam). But I digressed from the subject…

Anyways, the text which I randomly chose for my French exam was very interesting. In essence, it was about celebrations in general, and how we have too many of them. It actually said that we have a whopping 60 worldwide or international celebrations chosen by the UN (and a quick Google search proved it). 60 days! That’s like 2 months out of 12… and we’re not even counting the “regular” celebrations – specifically, the religious one, which many times take up several weeks.

The text suggested that this leads to a type of social brainwash, in which we stop actually making a clear hierarchy of the celebrations: like, having an Internationl Knitting Day close to (well, actually not THAT close, but  you get the idea) International Day for the Abolition of Slavery or World AIDS Day.  It’s incredible! In fact, the ending says that the only day left unmarked is the 29th of February… but who knows for how long?

I’ve seen this happen over here, in my sweet, sweet “Land of Choice”, Croatia!.. I mean, Romania! And we don’t even celebrate many of those UN things. Just the “normal” celebrations are enough to fill up basically 235% of the year. And I don’t think it’s actually trying to remember the days which is the thing we fail at the most. It’s actually remembering what the whole thing was about in the first place.

Like,on the 1st of December( World AIDS Day and also our Nation’s “Birthday”… how ironic) people gather around Alba-Iulia (the place where some guys gathered almost 91 years ago and said: “Dude, I think we should chuck Transilvania into Romania too.. But people can still think Transilvania is a different country, just so they can come and find freakin’ Dracula!”). Do those people who gather in Alba-Iulia go through intense… patriotic feelings? Hell no! They’re there just for the view and the free food from people who are campaining to become president in the near future.

And I think the same is also true of pretty much every celebration or holiday: let there be something to drink, something to eat, and something to dance to. Who cares what it’s for?  Thanksgiving Day? Oh, thanks for giving me some turkey! Christmas? Oh, it’s that time when the big chubby guy goes down the chimney, somehow ends up not making the whole room be filled with ashes and dirt from there, leaves some stuff and leaves. And his name is probably Santa X. Claus. The X in X-mas must come from that, and over the years we somehow ended up calling it Christmas, because Exmas sounded like an older tradition which became obsolete but still somehow, we managed to retain it(see what I did there?).

Overall… nice exam! Got myself a 10 😀

Prea multe sărbători ne încarcă memoria

Azi am scăpat în sfârșit și de ultima probă orală – la limba franceză, pentru că eu nu dau sport, ci engleză scris.

La început mi-a fost cam greu să mă concentrez în timpul examenului, pentru că pur și simplu mă distra prea mult cum îi tot corectau profesoarele pe cei dinaintea mea, care nu erau tocmai eminenți într-ale francezei (bine, nici notele pe care le-au primit n-au fost prea mari, deci n-au fost ”mânăreli”). La un moment dat, una din profesoare începuse să o dea și pe limba engleză… era mult prea distractiv ca să mă pot ocupa să-mi mai pregătesc și ”speech”-ul. În cele din urmă, am reușit să mă concentrez asupra lui.

De fapt, primul lucru pe care l-am făcut a fost doar să arunc o privire asupra întrebărilor – și am răsuflat ușurat când am văzut că nu sunt întrebări de cultură generală, ci pur și simplu întrebări pe text. Nimic despre francofonie, potențialul turistic al Franței sau mai știu eu ce alte prostii.

Citind textul, am devenit chiar interesat de subiect – pentru că nu mi s-a părut unul penibil, ci chiar dimpotrivă. Un bun subiect pentru un blog! 😀

Acum, nu mai țin minte EXACT cum suna titlul, dar eu l-am reținut ca însemnând ceea ce spune titlul acestui post. El continua să spună despre cum – sau cel puțin, eu așa l-am perceput – noi practic trăim într-o lume în care aproape zilnic celebrăm câte ceva. Textul spunea că nu mai puțin de 60 de zile din an sunt dedicate unor zile mondiale sau internaționale alese de ONU (și un search pe ”Goagăl” mi-a confirmat-o). Pe lângă astea, mai există și numeroase săptămâni întregi dedicate diferitelor sărbători religioase – și aici aș putea adăuga de la mine faptul că, mai ales în America, unii sărbătoresc și unele sărbători religioase, deși nu aparțin religiei respective; sau, unii sărbătoresc ”Cinco de Mayo”, deși nu sunt mexicani… dar să revin la subiect.

Textul astfel sugera că noi începem să pierdem noțiunea de ierarhie a sărbătorilor; asta, mai ales când ai în același an ”Ziua internațională a abolirii sclavismului” și ”Ziua internațională a tricotatului în aer liber” (nu mai țin minte, dar erau precizate și alte sărbători din categoria celor idioate, foarte apropiate de alte zile internaționale importante, cum ar fi ”Ziua internațională a luptei contra SIDA”).

Iar în final, autorul/autoarea spunea că singura zi rămasă liberă ar fi 29 februarie… dar pentru cât timp?

Într-adevăr, cred că același lucru se întâmplă și la noi… însă fără neapărat să se țină cont de acele zile mondiale sau internaționale stabilite de ONU. Adică românu, ori că-i Paște, ori că-i Crăciun, ori că-i ziua de naștere a lu’ ‘nea Vasile, ori că-i începutul sezonului estival – tot cam la fel se comportă. Bea și mănâncă. Și cum trebuie să bea și să mănânce ca să supraviețuiască, petrece cât mai des.

Adică, ce? De 1 Decembrie se duce lumea la Alba-Iulia ca să se uite la parada militară și ca să fie copleșiți de un puternic sentiment patriotard? (Ce mi-ar plăcea ca acest cuvânt să fie de fapt un compus între ”patriot” și ”retardat”… ) Categoric nu! Se duce ”să bagă în el” haleală moca (sarmale și vin fiert/țuică fiartă, că e cam frig p-atunci). La fel și de Zilele Severinului (sau oricărui alt oraș), când oamenii NU se duc ca să-l sarbătorească 3 zile pe ”patronul” orașului, Sf. Gheorghe,cel care a răpus un balaur (așa se spune cel puțin). Se duc să bea bere,”să mănâncă și gura lor ceva”, să pună mâna pe un *ahem* posterior feminin sau ce apucă la îngrămădeala de pe Crișan, și să … *ahem* micționeze după colț.

Cui dracu’ îi pasă ce sărbătorim? Să fie ceva în pahar, pe farfurie, și să cânte lăutarii !

Dap, mișto examen! Am luat 10 😀